Istoric – Despre Energia Nucleara in Romania

La jumatatea anilor ’50 Romania si Uniunea Sovietica (de atunci) au convenit constructia langa Bucuresti (la Magurele) a unui reactor nuclear de cercetare tip VVR-2000kW. Era primul reactor de cercertare nucleara pe care URSS il aproba, in afara granitelor sale de stat, pentru o tara din blocul est European. Ulterior acelasi tip de reactor a fost construit si in alte tari est europene. Pentru pregatirea specialistilor care sa urmareasca punerea in functiune si sa poata exploata reactorul dupa aceea s-a facut la Moscova un stadiu de pregatire cu specialisti din diversele tari in care se preconiza constructia reactorului de cercetare. Din Romania a fost trimis Ionel Purica. Trebuie mantionat ca alegerea nu s-a facut la intamplare ci din nucleul de ingineri si fizicieni care incepea sa se formeze sub conducerea lui Horia Hulubei – unul din marii nostrii oameni de stiinta si initiatorul domeniului nuclear din Romania.

Astfel in 1957 Romania avea un reactor nuclear in functiune operat de specialisti romani. Cercetarea nucleara din tara noastra a inceput sa se manifeste cu lucrari importante publicate nu numai in revistele stiintifice din tara ci in cele din SUA si URSS. Dupa participarea la prima conferinta asupra utilizarii pasnice a energiei nucleare (Geneva 1959) specialistii nostrii spuneau ca la prezentarea unor dispozitive de cercetare pe teme similare, facute de Rusi si de Americani, s-a constatat ca pana si suruburile erau in aceeasi pozitie la dispozitivele rusesti ca la cele americane.

In 1960 s-a pus problema constructiei de centrale nucleare in Romania. Trebuie spus ca URSS pusese in functiune o centrala nucleara la Obninsk in 1955 iar SUA una la Shippingport in 1957, ambele avand reactori cu apa sub presiune proveniti din sistemele de propulsie pentru submarinele nucleare si folosind Uraniu imbogatit. In acelasi timp in Franta si in Anglia se dezvoltau centrale nucleare in sistem Magnox folosind Uraniu natural. Ca alternativa Canada incepuse sa dezvolte sistemul CANDU care folosea apa grea ca moderator si Uraniu natural. Pana in 1962 specialistii nostrii au analizat diversele optiuni in contextul in care existau in tara rezerve substantiale de minereu de Uraniu iar Romania avea nevoie sa nu depinda de combustibil cu Uraniu imbogatit pe care atunci nu putea sa-l ia decat din URSS. Nu trebuie uitat ca in 1957 armata rosie s-a retras din Romania, lucru care nu se mai intamplase decat cu Austria si care nu s-a mai intamplat cu alte tari din estul europei decat dupa dizolvarea URSS in 1991. Astfel in 1963 s-a deplasat in Marea Britanie o delegatie romana pentru a lua contact cu tehnologia nucleara Britanica si a analiza posibilitatea de a construi centrale Magnox la noi. Scurtand o poveste mai lunga, concluzia a fost ca centralele englezesti si franceze de acest tip nu sunt dimesionate numai pentru eficienta energetica ci mai mult pentru producerea de Plutoniu pe care ambele tari il doreau pentru aplicatii militare. Intre timp Franta a trecut la centrale cu apa sub presiune iar Anglia la centrale Magnox avansate. In 1964-65 solutia ramasa in conditiile date era Canada. Atunci insa a avut loc schimbarea conducerii in Romania dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Una dintre problemele discutate in primele sedinte ale conducerii de atunci a fost continuarea programului de implementare de centrale nucleare sau oprirea acestuia. A fost un moment de mare tensiune dar decizia finala a fost pozitiva. Ca urmare, in 1967 Ionel Purica a fost trimis in Canada pentru un prim contact cu industria nucleara din aceasta tara. Deplasarea a avut rezultate pozitive stabilindu-se contacte stabile atat cu industria cat si cu guvernul canadian. Ramanea o problema importanta de rezolvat: Acceptarea de catre SUA a transferarii de tehnologie nucleara occidentala unei tari din Pactul de la Varsovia. Initierea unui raspuns pozitiv la aceasta problema a fost scopul delegatiei din 1968 in SUA formata din Horia Hulubei, Ionel Purica si Marius Patrascu.

Scopul oficial al deplasarii era participarea la conferinta Societatii Nucleare Americane (ANS) care avea loc la New York in Hotelul Waldorf Astoria. Ca anecdota, Waldorf Astoria era, ca si azi, unul dintre cele mai scumpe hoteluri, iar banii delegatiei romane au ajuns pentru cazare doar cu reducerile acordate participantilor la conferinta ANS. A doua zi delegatia franceza era mirata ca nu i-a vazut seara la restaurant pe romani. Cand ai nostrii le-au spus ca au mancat in camera, francezii au ramas uimiti de banii pe care ii au romanii daca isi permit sa comande masa in camera. Nimeni nu si-a imaginat ca in camera se mancau conserve aduse, de acasa, in valiza. Lucrarile prezentate la conferinta au avut un nivel profesional ridicat starnind interesul comunitatii stiintifice prezente. Dupa conferinta au avut loc intalniri cu conducerea lui US Atomic Enegy Commission – entitatea care controla in acel moment dezvoltarea domeniului nuclear din SUA – precum si o vizita la Oack Ridge National Laboratory (ORNL). Presedintele US AEC era Glenn T.Seaborg, premiu Nobel pentru descoparirea Plutoniului. Seaborg era o personalitate cu multa influenta nu numai in stiinta, dar si in administratia americana, iar parerile sale erau ascultate de Congresul SUA. La intalnirea cu aceasta personalitate Romania trimisese tot ce avea mai bun in domeniul nuclear; fiecare dintre cei trei membrii ai delegatiei noastre avea o faima stiintifica bine stabilita la nivel international. Probabil ca succesul discutiilor initiale au condus la vizitarea ORNL (ai nostrii erau prima delegatie dintr-o tara comunista care ajungea intr-un laborator nuclear major din SUA). De altfel buletinul ORNL din 26.Noiembrie.1968 contine pe langa fotografia delegatiei si un articol despre dezvoltarea sectorului energetic din Romania inclusiv perspectivele de constructie de centrale nucleare.

Astfel in 1970 Congresul SUA a aprobat trensferul de tehnologie CANDU catre Romania. In 1971 terbuiau sa inceapa sa se construiasca doua unitati de cate 300MW. Acestea erau dezvoltate si pe baza unitatilor intrate deja in functiune de putin timp in India si Pakistan. Dar natura a intervenit cu inundatii extinse care au dus la amanarea programului nuclear pentru 1973. Intre timp s-au intamplat doua evenimente in domeniul nuclear in lume: (i) India a detonat, in 1973, prima sa bomba nucleara construita pe baza prlutoniului produs din centralele CANDU pe care le avea in functiune; si (ii) administratia Carter in SUA a initiat tratatul de neproliferare a armelor nucleare. Romania a trebuit sa astepte pana in 1977 pentru a relua discutiile de data aceasta pentru patru unitati CANDU de 600MW. Primele betoane la Cernavoda s-au pus in 1979. Nu vom vorbi mai mult aici despre cxum s-a obtinut acordul URSS, nici despre constructia centralei pentru ca ea este parte a unui program nuclear complet pe care tara noastra l-a dezvoltat si implementat in mod coerent.

In toata perioada pe care am descris-o Romania a figurat in listele internationale de unitati nucleare si cu o unitate VVER 440MW (tehnologie sovietica) care era in permanenta constructie pe Olt. La Intreprinderea Nucleara Olt (INOlt) nu existau decat director, contabil sef si secretara, in asteptarea completarii proiectului initial cu anvelopa lucru care nu s-a intamplat niciodata cu nici una dintre centrelalele VVER 440 construite in tarile din jurul nostru (numai Finlanda a pus anvelope Westinghouse peste unitati VVER sovietice la Loviisa). Mai mult, in industria romana s-au constituit grupuri de specialisti care au inceput inca de la sfarsitul anilor ’60 sa pregateasca tehnologiile necesare constructiei de echipamente nucleare. Intre timp cercetarea nucleara continua la reactorul de la Magurele, condusa de Ionel Purica, in domenii care variau de la seminte protejate prin iradiere, la comportarea componentelor electronice in regim de radiatii, la conversie directa de energie nucleara in energie electrica si, culminand cu constructia unui reactor nuclear functional complet romnesc (‘la Baraca’) ce a fost inscris in evidentele Agentiei Internationale de Energie Atomica de la Viena. Tot la mijlocul anilor ’60 (in 1967) a inceput in facultatea de Energetica din Institutul Politehnic Bucuresti (azi Universitatea Politehnica Bucuresti) pregatirea de ingineri in domeniul centrelelor nucleare electrice. Ionel Purica era titularul cursului de teoria reactorilor nucleari. Generatiile de studenti deveniti ingineri care au construit si care opereaza CNE Cernavoda isi aduc mereu aminte de Profesorul Purica prin premiul ‘Ionel Purica’ pe care Asociatia Romana de Energie Nucleara il acorda personalitatii anului din domeniul nuclear romanesc.